20 martie 2017

părul tău cel negru şi lung de-odinioară
acoperise luna la capătul de seară
şi-n ochii tăi s-au adunat deodată
două pârâuri calde venind din marea moartă

priveam tăcut cum sus pe chipul lunii
cădeau cu freamăt larg din părul tău lăstunii
şi cum pe mâna ta trandafirie
sclipea nediamantul tău de nesoţie

şi-acum mai caut singur în noaptea-ntunecată
dar ce e unul - nimeni şi-atunci e niciodată
din tot ce-a fost nu luna nici capătul de seară
doar părul tău cel negru şi lung de-odinioară.